Stand multimedia pentru living room

lemn masiv de brad si teava rectangulara vopsita negru intr-un stand multimedia

Un stand pentru televizor care sa se potriveasca perfect intr-un living poate fi dificil de gasit. Cum lemnul nu poate da gres, iti prezentam pas cu pas cum iti poti realiza singur un astfel de stand pentru televizor, dvd player sau orice alt aparat care isi are locul aici.

Sculele de care ai nevoie sunt: surubelnita cu acumulator, slefuitor orbital, flex (polizor unghiular) si un fierastrau circular. Recomandate, dar nu obligatorii, sunt: un pistol de vopsit si compresorul aferent, o masina de rindeluit si una de tras la grosime.

Materialele necesare sunt: un dulap din brad de 4m lungime, o scandura de brad de 3.5 x 3.5 cm si 2 m lungime si o bucata de teava rectangulara (4 cm x 4 cm) de 2 m lungime. Este recomandat ca lemnul sa fie uscat, in caz contrar exista un risc destul de mare sa apara probleme in timp. Mai ai nevoie de grund si lac pentru lemn (incolor sau nuantat, in functie de preferinte) si vopsea pentru metal (am folosit vopsea ce se poate aplica peste rugina). Bineinteles, avem nevoie si de suruburi cu cap inecat 5 x 70 si smirghel de diferite granulatii (60, 120 si 320)

Incepem prin a taia dulapul de brad in 3 bucati egale de 133 cm. Este preferabil sa eliminam capetele dulapului daca au crapaturi mari.

dulapul din lemn uscat de brad cumparat de la Leroy Merlin
Dulapul din lemn de brad cumparat de la Leroy Merlin
masurarea si taierea unui dulap din lemn uscat de brad
Masurarea dulapului de lemn pentru a fi taiat la dimensiune
obtinerea a trei bucati de dulap de aproximativ 1 metru folositi pentru o comoda tv
Cele trei bucati de dulap de 1 metru lungime

Dupa ce am taiat lemnul, trebuie sa-l indreptam. Putem folosi rindeaua (varianta preferabila) sau, in lipsa unei rindele (daca dulapul este cat de cat drept, merge si masina de degrosat), indreptarea se poate face si cu flex-ul pe care montam un suport cu arici pentru smirghel. In cea de-a doua situatie, rezultatul nu va fi o suprafata perfect plana, ci una care va avea un aspect mai rustic, poate chiar mai placut la final.

dulapii din lemn masiv de brad trebuie slefuiti inainte de a fi folositi pe post de polite pentru standul multimedia
Bucatile de dulap din brad sunt pregatite pentru slefuit
se indreapta cu flexul cu disc de smirghel politele pentru standul multimedia
Politele pentru standul multimedia se slefuiesc cu flexul
o mica prezentare a diferentei dintre dulapul slefuit si partea neslefuita
Diferenta dintre partea slefuita si cea neslefuita a dulapului din brad

Dupa indreptarea fetelor se indreapta muchiile. Cu ajutorul unei placi de ghidaj facem taieturile in unghi drept la capete, aducand cele trei blaturi la dimensiunea finala, de 130 de cm. Apoi slefuim si capetele. Aici trebuie insistat mai mult, pentru ca lemnul de brad este foarte dur pe contrafibra.

cele trei rafturi ale comodei tv sunt slefuite pe fete si pe toate muchiile laterale
Politele standului multimedia

La final tesim absolut toate muchiile cu ajutorul slefuitorului orbital (tinut la 45 de grade, printr-o miscare fluida, fara pauze, de la un capat la altul) sau cu polizorul unghiular cu smirghel. Acest pas este foarte important. La final va face diferenta dintre un simplu raft “do it yourself” si un raft care arata ca proaspat scos dintr-un adevarat atelier de tamplarie. Daca nu ai mai facut asa ceva, este preferabil sa exersezi de cateva ori pe niste resturi nefolositoare, pana te obisnuiesti cu miscarea.

se slefuiesc muchiile politelor pentru standul tv
Slefuirea muchiilor politelor standului multimedia
capetele dulapilor din lemn uscat de brad sunt taiate si slefuite si muchiile tesite
Capetele au fost slefuite pe contrafibra, iar muchiile au fost tesite

Dupa indreptarea dulapului, se verifica dimensiunile scandurii de brad (folosita pentru obtinerea cuburilor) care trebuie sa fie de cel mult 3.5 cm x 3.5 cm, astfel incat sa intre in interiorul tevii rectangulare de 4 cm x 4 cm. Daca scandura este mai mare, trebuie taiata pe lungime astfel incat sa nu depaseasca aceste dimensiuni. Scandura dimensionata trebuie taiata cu fierastraul circular in bucati de 4 cm lungime. Avem nevoie de 24 de bucati, dar este preferabil sa facem cel putin 26, ca sa avem si cateva de rezerva.

bucatile din scandura de brad necesare pentru prinderea picioarelor din fier pe politele standului multimedia
Bucatile de brad folosite pentru prinderea picioarelor

Marcam pe cele trei rafturi pozitia cubuletelor: in toate cele patru colturi, la 2 cm de margini si la mijlocul raftului, tot la 2 cm de margine. Pe unul dintre rafturi, cel care va sta in mijloc, trebuie date semne pe ambele parti cu foarte mare atentie, astfel incat, la final, tevile sa para ca se continua prin blat, de sus pana jos.

semnele pentru montarea picioarelor din fier vopsit cu vopsea cu efect "lovitura de ciocan"
Marcaje pentru montarea picioarelor de fier
semne pentru montarea picioarelor de fier pe mijlocul politei de brad
Marcajele de pe mijlocul politelor, pentru montarea picioarelor de fier

Tinand foarte bine fiecare cubulet pe pozitia sa, dam o gaura cu un burghiu de 4 mm diametru pana in raft, astfel incat sa nu existe riscul ca lemnul sa crape in momentul insurubarii. Dupa gaurire, cubuletele se prind de rafturi cu suruburi de 5 x 70 cu cap inecat.

gaurirea cuburilor din lemn de brad cu ajutorul burghiului
Gaurirea cuburilor pentru fixarea picioarelor standului
dupa gaurirea cuburilor pe pozitie, vor fi insurubate
Insurubarea cuburilor pe pozitie
cuburile din lemn se prind pe pozitie cu suruburi
Cuburile au fost prinse pe pozitie

Din teava rectangulara taiem 6 bucati de 10 cm lungime si 6 bucati de 20 cm lungime. Trebuie sa fim foarte atenti la unghiul taieturii, de aceea este preferabil ca fiecare latura a tevii sa fie marcata si taiata separat.

se masoara fiecare bucata de teava rectangulara pe fiecare din cele 4 fete
Masurarea fiecarei bucati de teava rectangulara
dintr-o bucata de teava rectangulara se taie bucati de 10 cm si 20 cm lungime
Taierea cu flexul a bucatilor de teava rectangulara de 10 cm si 20 cm
am taiat 6 bucati de teava rectangulara de 20 cm si 6 bucati de teava de 20 cm
Bucatile de teava care vor fi folosite pe post de picioare pentru standul multimedia

Desi acest tip de vopsea se poate aplica direct peste rugina, este preferabil sa slefuim bucatile de fier pentru a indeparta cat mai mult din rugina existenta. In cazul tevii rectangulare noi, care are aplicata pe ea o substanta uleioasa protectoare, aceasta trebuie curatata foarte bine pentru ca vopseaua nu se prinde pe respectiva substanta. Am remarcat ca teava noua se curata foarte bine cu un amestec de apa si ciment frecat cu o carpa sau cu un detergent bun.

teava rectangulara din care sunt taiate bucatile pe care le vom folosi sunt ruginite
Teava rectangulara ruginita
se remarca diferenta de spect dupa slefuirea unei tevi ruginite
Diferenta intre bucata de teava slefuita si cea neslefuita
o bucata de teava rectangulara slefuita integral
Bucatile de teava se slefuiesc
bucatile de teava slefuite cu flexul
Toate bucatile au fost slefuite integral

Dupa slefuirea tuturor bucatilor de teava rectangulara, acestea au fost vopsite cu vopsea neagra cu efect “lovitura de ciocan”.

una dintre bucati a fost vopsita cu vopseaua neagra restul sunt doar slefuite cu flexul
Una dintre bucatile de teava a fost vopsita cu vopsea neagra

Dupa ce cuburile au fost prinse in suruburi la locurile lor si bucatile de teava vopsite, a urmat o prima potrivire. Toate s-au potrivit perfect.

verificam daca picioarele din teava rectangulara vopsita se potrivesc
Potrivirea tevilor la locurile lor

Dupa ce lacuim rafturile, trecem la asamblarea finala. Infigem tevile in cubuletele de pe rafturi pana cand toate cele 3 rafturi sunt prinse intre ele. In cazul in care raftul se misca se pot prinde, in partea din spate a tevilor, niste suruburi autoforante pentru gips-carton, care sa prinda bine tevile de cuburile de pe blaturi.

stand multimedia diy din lemn masiv de brad si picioare din teava rectangulara vopsita
Standul multimedia este gata
lemn masiv de brad si teava rectangulara vopsita negru intr-un stand multimedia
Combinatie de lemn natur si teava rectangulara vopsita cu vopsea neagra
comoda tv cu contrast intre politele din lemn masiv de brad si picioare din teava rectangulara
Lemn natur si teava rectangulara vopsita, combinate pentru a crea aceasta comoda tv
combinatie de lemn masiv si teava rectangulara vopsita negru
Comoda TV cu spatiu pentru DVD Player si consola Wii
picioarele standului multimedia au fost vopsite cu vopsea neagra cu efect lovitura de ciocan
Detaliu cu vopseaua neagra cu efect lovitura de ciocan

Lasa un raspuns