Review masina de rindeluit si tras la grosime Woodstar PT 106

0
Woodstar PT106, fabricata de Scheppach
Masina de rindeluit si tras la grosime Woodstar PT106, fabricata de Scheppach

Incep prin a va spune ca articolul de fata este, mai degraba, o insiruire de pareri formate de-a lungul timpului, nu un review asa cum se obisnuieste de obicei. Adica nu va voi prezenta o insiruire de specificatii din manual, ci o lista de pareri si probleme aparute de-a lungul timpului, in cei 5 ani de utilizare.

Desi este o masinarie destul de rara, constructia ei este similara (daca nu chiar identica) cu mai multe modele disponibile pe piata, cum ar fi Scheppach HMS 1070, Bernardo PT 250, Far Tools PTH254B si multe altele.

Intre timp am trecut pe la Hornbach si am constatat ca Scheppach-ul are alt tambur, cu alt sistem de prindere a cutitelor, mai simplu de reglat. In schimb mesele pareau mult mai subrede, cea de intrare avand un joc de 2-3 mm pe verticala (este enorm pentru un astfel de aparat).

Dupa aproximativ 5 ani de utilizare (mai mult sau mai putin constant, dar suficient cat sa am o parere clara), va pot spune ca este o masina de rindeluit care isi merita banii, daca stii sa o exploatezi (ceea ce eu nu am stiut de la inceput, de aceea am si avut diverse probleme de-a lungul timpului).

In primul rand, ideea de masina combinata mi-a sunat foarte bine dinainte de a o cumpara. Dupa cateva utilizari, insa, a inceput sa devina destul de deranjant timpul pierdut cu schimbarea intre cele doua moduri. Daca esti genul de persoana care calculeaza totul bine inainte de a te apuca de lucru, atunci asta nu ar fi o problema. Dar, daca esti ca mine si iti place sa improvizezi pe parcurs, atunci mai mult ca sigur ca schimbarea intre rindea si masina de tras la grosime te va enerva foarte tare. Desi nu dureaza mult, este o operatiune care reuseste sa-ti strice ritmul destul de mult.

Constructia mecanismului de transfer a puterii catre sistemul de avans este, in opinia mea, gandita destul de prost. Roata dintata care face transferul puterii si reductia turatiei se invarte pe un ax prins intr-un singur capat. Pe langa asta, prinderea se face pe o tabla destul de subtire si de flexibila. De aici a aparut si prima mea problema majora cu acest Woodstar PT 106: am introdus o scandura neuniforma care s-a blocat, iar roata dintata a iesit din pozitie si dintii au frecat pana s-au tocit. Nu va imaginati ca a fost vorba de o ora de mers in gol, ci de cateva secunde, pana am apucat sa invart manivela de ridicare. Asa ca, dupa un timp scurt de utilizare, am ramas fara mecanismul de avans automat pentru trasul la grosime. Desi exista varianta garantiei, am ales sa achizitionez separat o masina de tras la grosime, pentru ca riscul ca acea roata sa se strice din nou mi se pare destul de mare. Chiar nu ma imaginam plimbandu-ma saptamanal pana la service cu masinaria de 50 kg in spate.

rotile dintate care fac reductia vitezei de rotatie pentru sistemul de avans
Mecanismul de la Woodstar PT85, cu o constructie identica cu cel de la PT106

Asa ca am ramas cu o masina de rindeluit care s-a descurcat onorabil de-a lungul timpului.

Cutitele se gasesc pe toate drumurile si sunt compatibile cu alte marci (eu folosesc cutite pentru Bernardo PT 250. Banuiesc ca merg cam orice cutite de 260 mm lungime, cu prindere in 5 suruburi. Cutitele pe care le folosesc eu costa in jur de 150-160 lei setul si pot fi ascutite de 3 sau 4 ori, in functie de gradul de deteriorare de dinaintea fiecarei ascutiri. Nu sunt indestructibile, dar rezista binisor chiar si la esenta tare. De cele mai multe ori indrept stejar, frasin sau fag.

Cutitele sunt un model special, dar care se gasesc destul de usor
Modelul de cutite folosit de Woodstar PT106

Motorul mi s-a parut punctul forte al acestei masinarii. Nu se incinge, sau, chiar daca se incinge, nu are probleme de rezistenta in timp. A fost primul meu utilaj la care a trebuit sa schimb carbunii (la celelalte au cedat alte parti inainte sa se termine carbunii originali). Pentru ca nu am avut grija sa pastrez carbunii de rezerva, am fost nevoit sa cumpar unii de Makita de la o scula total diferita, dar care aveau aceeasi dimensiune si acelasi rating de viteza.

Puterea este potrivita pentru dimensiunea acestei rindele. Intr-adevar, da semne de chin atunci cand trag stejar sau fag mai late de 15 cm (scade in turatie si trebuie sa reduc viteza de avans a scandurii), dar nu se opreste nici la latimea maxima, de 25 cm, cu conditia sa nu depasesti 1 mm adancimea de aschiere.

Reglarea cutitelor este cea mai dureroasa parte. De fiecare data cand urmeaza sa ascut sau sa schimb cutitele ma trec fiori la gandul ca va trebui sa le reglez din nou. Metodele de pe net functioneaza si nu prea, pentru ca dupa strangerea suruburilor se modifica putin pozitia cutitului. Astfel, trebuie sa o iei de la capat si sa faci reglajul pe pozitia pe care o banuiesti, nu pe cea curenta. In acelasi timp, trebuie sa ai grija ca suruburile de reglaj sa fie mereu in pozitia de “ridicare” a cutitelor, in caz contrar acestea vor aluneca in jos dupa cateva scanduri trase, indiferent de cat de tare strangi suruburile de fixare. Am stricat cateva suruburi de fixare a cutitelor, iar, pentru a le inlocui, am luat suruburile de fixare a meselor (am pus suruburi cu cap hexagonal in loc), le-am taiat la lungimea celor stricate si le-am slefuit prima spira, astfel incat sa nu strice filetul din ax. Desi pare absurd, nu am gasit pe nicaieri suruburi care sa se potriveasca in locasul respectiv. Intre timp am comandat un ax nou (dupa atatia ani si multe seturi de cutite schimbate, a inceput sa cedeze si filetul din ax, ceea ce este foarte periculos) si am profitat de ocazie pentru a comanda si suruburi noi.

Axul port-cutit al masinii de rindeluit
Axul port-cutit al masinii de rindeluit

Mesele sunt paralele si nu prea. Adica, odata reglate pe pozitia de sus, nu vor ramane paralele atunci cand cobori masa de intrare. O solutie este ca, dupa ce ai coborat masa, sa ii mai dai un sfert de tura in sus, astfel incat surubul sa impinga, nu sa traga de ea, ceea ce va duce la o pozitie corecta. O alta problema este mentinerea pozitiei: datorita vibratiilor si a uzurii surubului de reglare, a inceput sa urce si sa coboare cate putin in timpul indreptarii unei scanduri. Compromisul pe care l-am gasit a fost sa reglez masa de intrare la o adancime de aschiere de 1 mm si sa ii reglez paralelismul, iar apoi sa o strang bine in suruburi, astfel incat sa nu mai poata fi miscata. Pentru ca nu o folosesc decat la indreptarea scandurilor inainte de a le trage la grosime, este un compromis care nu ma incurca aproape deloc.

Am mai avut cateva probleme la ax: rulmentii au cedat destul de repede, iar fulia are o prindere cam stupida, intepenita cu doua stifturi filetate care tind sa se strice usor. Ce-i drept, rulmentii cred ca ar fi avut o viata mai lunga daca as fi folosit mereu un exhaustor si as fi evitat praful abraziv pe care il produce stejarul uscat (desi am crezut ca e o idee buna sa iau niste rulmenti RS in loc de ZZ, nu a fost chiar asa: cei cu garnitura de cauciuc, chiar daca au rating de viteza mare, se incing foarte repede fata de cei cu garnitura metalica). Dupa multe strangeri ale cutitelor, filetele din interiorul axului au cam inceput sa dea semne de oboseala, asa ca am comandat un ax nou de pe scheppach.com. Surpriza a fost pretul mic si promptitudinea cu care am fost contactat de reprezentantul din Romania.

Protectia de sus a cutitelor este destul de prost facuta, dintr-un plastic ce se indoaie usor si risca sa atinga tamburul in timpul mersului. De multe ori o tin scoasa complet, mai ales atunci cand scandurile sunt destul de late incat sa acopere aproape toata latimea cutitelor. O constructie putin mai atenta ar fi facut-o utila, dar asa este doar un obstacol riscant, montat doar pentru a respecta niste norme, fara a avea cu adevarat un rol de protectie.

Plasticul flexibil face ca riscul de a atinge cutitele in timpul functionarii sa fie destul de mare
Protectia din plastic se misca foarte usor, existand riscul sa atinga cutitele in timpul functionarii

Limitatorul paralel pentru indreptarea muchiilor este foarte stabil. Pacat ca prinderea se face pe o tabla subtire si flexibila, facandu-l, astfel, destul de complicat de reglat si mentinut in pozitie. Nu zic ca nu poti sa faci muchii perpendiculare (am facut multi metri cubi de panouri cu scanduri indreptate cu acest woodstar, asa ca nu ma plang), dar niste rigidizari pe peretele pe care este prins limitatorul ar fi facut o diferenta enorma.

Tabla subtire face ca limitatorul paralel sa se miste destul de usor
Limitatorul paralel este construit solid, dar este prins foarte prost, pe carcasa din tabla subtire

Un alt dezavantaj al limitatorului este ca nu este reglabil in adancime, asa cum este, de exemplu, la Metabo HC 260 C. Simti lipsa acestui reglaj atunci cand indrepti multe muchii, fara a folosi restul cutitelor. Vei avea un set de cutite perfecte, mai putin capatul dinspre limitator, unde vor fi tocite. Solutia gasita de mine a fost sa insurubez pe limitator popi de lemn de 8 cm x 8 cm, pe masura ce se tocesc cutitele. Din pacate, atunci cand vrei sa tragi o scandura mai lata, trebuie scos, iar apoi montat la loc, daca vrei sa faci muchia. Si tot asa. Un sistem de glisare pentru limitator ar fi fost ideal, dar probabil si pretul ar fi crescut simtitor.

Gura de aspirare a rumegusului este dintr-un plastic ce pare fragil, dar pe care am reusit sa nu-l sparg pana acum. Una din cele doua cleme de fixare are si rol de contactor, asa ca masina de rindeluit nu va porni fara gura de aspirare montata (se poate monta sus sau jos, in functie de cum vrei sa folosesti aparatul: pe post de rindea sau pe post de masina de grosime). Problema cu aceasta gura de aspirare apare in momentul in care nu folosesti exhaustor, pentru ca toate aschiile se strang inauntru, suflul tamburului nefiind suficient sa le arunce afara prin gura mica, de 65 mm. Asa ca fie folosesti un exhaustor, fie renunti la acest accesoriu, prin demontarea contactorului si infigerea lui direct in sistemul de protectie. Cea de a doua varianta este foarte riscanta, pentru ca nu vei avea protectie pe una dintre parti si exista riscul sa atingi cutitele in miscare. Exhaustorul mentine gradul de siguranta si este un plus pentru curatenie si rezistenta in timp a rulmentilor.

Concluzia mea, dupa atatia ani, este ca a meritat banii (am dat aproximativ 2500 lei). Daca ar fi sa cumpar ceva similar acum, as alege fara indoiala sa pun diferenta de 500 lei pana la un Metabo HC 260 C. Are cateva mici avantaje care cred ca fac diferenta in timp.

Pentru orice alte informatii legate de masina asta de rindeluit, intrebati fara retineri: va voi raspunde in cel mai scurt timp posibil.

 

Lasa un raspuns