Totul a inceput cu un schelet din fier, facut candva in toamna trecuta. Nu am apucat sa-l termin in timp util, asa ca am oprit lucrul odata cu venirea iernii. Am inceput cu placarea scheletului deja facut pentru ca in felul asta mi-am facut o ideea despre cum va arata toata poarta la final. Daca trebuia sa schimb ceva, puteam sa decid inainte de a avea toate materialele pregatite.
Am ales un model putin diferit, vazut acum ceva vreme intr-o poza. Ideea e simpla: 1 scandura mare, 3 scanduri mici, 1 scandura mare, 2 scanduri mici, 1 scandura mare, 1 scandura mica. Dupa care se repeta acelasi tipar.
Am dat o fuga pana in Hornbach si am cumparat un pachet de 8 scanduri de 24 x 48 mm si 4 m lungime si un pop de 80 x 80 mm, tot de 4 m lungime. Pentru ca nu imi incapeau in masina, am apelat la serviciul lor de debitare, unde le-am taiat in 2. Prima taietura a fost gratuita, deci nu a trebuit sa platesc nimic pentru asta.
Desi as fi avut nevoie de bucati de 1m lungime, nu am facut asta pentru ca au o politica cel putin dubioasa la taxarea taieturilor. Mai exact, pentru pachetul de 8 scanduri, chiar daca angajatul lor facea o taietura, ei imi taxau 8 taieturi. Ori ca sa le tai la 1 m ar fi fost necesare 18 taieturi taxate, adica vre-o 30 – 35 lei, ceea ce ar fi crescut pretul cu 50%…
Asa ca am plecat cu ele lungi de 2m. Pana la urma a fost mai bine, pentru ca mi-a fost mai usor sa manuiesc doar 16 scanduri pana aproape de final si apoi sa le tai, in loc sa ma plimb cu 32 de scanduri de colo-colo.
Am inceput cu indreptarea scandurilor subtiri. Nu m-am mai complicat sa corectez unghiurile la rindeaua mare pentru ca nu se observa daca sunt putin strambe. Asa ca le-am indreptat cu masina de tras la grosime, pe toate cele 4 fete, metoda mult mai rapida si mai usoara.
Pentru bucatile late am folosit popi in loc de scanduri pentru ca scandurile late disponibile la Hornbach erau de o calitate ingrozitoare. Folosind popi, am putut sa-i debitez astfel incat sa scot maximul posibil din ei. Ce-i drept, am avut cativa pasi in plus de facut, pentru ca a fost nevoie sa-i indrept, sa-i tai si apoi sa indrept scandurile rezultate, dar a meritat. Scandurile astfel facute arata mult mai bine fata de ce puteam sa cumpar de la magazin.
Dupa ce am indreptat toate scandurile, le-am taiat la lungimea necesara – 94.5 cm. Ca sa fiu sigur ca ambele capete arata bine, am taiat putin dintr-un capat si dupa aceea am taiat celalalt capat cat sa iasa lungimea necesara.
Desi multi ar sari peste etapa de slefuire, uitandu-ma la cum arata scandurile pe spate, unde nu au fost slefuite, ma bucur ca am luat decizia sa le finisez pe partea care se va vedea. Pe langa asta, am finisat si capetele si muchiile vizibile.
Pentru colorare si protectie am ales combinatia de bait (aplicat la pistol si sters cu o carpa, pentru a accentua diferentele de culoare), si lac incolor. De ce asa? Pentru ca daca alegeam sa folosesc un lac colorat (sau lazura, cum ii mai spune) nu as fi putut sa aplic un strat suficient de gros, pastrand, in acelasi timp, fibra lemnului vizibila. Acum, pentru ca scandurile sunt baituite (cu bait de exterior, rezistent la uv) pot sa aplic lac incolor de cate ori vreau, fara sa afectez culoarea, poate doar gradul de luciu.
Dupa doua straturi de lac scandurile aratau bine, asa ca am trecut la montarea lor pe poarta. Montajul este temporar, pentru ca nu am curatat de rugina cadrul din fier, dar eram nerabdator sa vad rezultatul. Si pe cat de nerabdator eram, pe atat de repede mi s-au rupt cele trei burghie pentru fier pe care le mai aveam. Am pus cateva scanduri si am lasat-o pe a doua zi, fiind deja intuneric.
La montarea scandurilor am folosit trei fasii de furnir de fag de 1.5 mm grosime pe post de distantieri. Cele trei fasii, impreuna, lasau spatiul necesar de 4.5-5 mm dintre doua scanduri. Dar nu asta a fost motivul principal pentru care am folosit trei, ci altul: daca puneam distantieri dintr-o bucata, la scoaterea lor exista riscul sa zgarii lacul, lucru ce ar fi afectat rezistenta in timp a lemnului. Folosind 3 bucati, cand am scos distantierul, am scos intai bucata din mijloc, iar apoi pe celelalte doua, fara sa zgarii lacul.
Am folosit suruburi de gips-carton (bine-cunoscutele “negrese”) de 3.5 mm grosime, deci am avut nevoie de un burghiu de 2.5 mm. De fiecare data cand mi-a scapat bormasina intr-o parte sau in alta, burghiul s-a rupt in doua. Desi am luat 7 burghie crezand ca o sa raman cu cel putin 5, la final, dupa ce am montat toate scandurile, am mai ramas cu 2.
Mie mi-a placut foarte mult rezultatul final, asa ca voi continua cu modelul asta pentru toata poarta. Se va vedea mult mai bine in momentul in care va fi placata si pe spate, astfel incat spatiul dintre doua scanduri se va vedea negru, in loc sa se vada prin poarta, ca acum. Asta este si motivul pentru care nu am facut poza din fata, pentru ca se vedea foarte urat spatiul dintre scanduri…
Urmeaza sa fac scheletele pentru celelalte doua bucati de poarta. De ce inca doua bucati? Pentru ca nu va fi o poarta normala, din 2 canate, ca la tot omul, ci una din 3 canate cu dubla articulatie. De ce? Pentru ca atunci cand am lasat golul de poarta aveam alt tip de alee in cap, cu alta pozitionare si alta latime, iar acum trebuie sa improvizez astfel incat poarta sa dea in alee, nu pe langa.
In ultimele poze se poate vedea cum “lucreaza” lacul in ploaie. In loc sa stagneze pe suprafata, apa se aduna in picaturi care curg mult mai repede, evitand astfel riscul de a se impregna in lemn.
Am reusit sa finalizam proiectul. Mai multe detalii puteti vedea in articolul Finalizarea portii cu schelet din fier, placata cu lemn.
