Muchii groase la un panou lamelar din stejar

am slefuit blatul din lamele de stejar inguste imbinate in dinti cu smirghel fin si am rotunjit muchiile

In acest articol voi povesti despre cum se poate imbunatati aspectul panourilor din stejar din marile magazine, de tipul Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin. Sunt panouri incleiate, din lamele inguste si scurte, imbinate in dinti. Nu sunt, in opinia mea, cele mai frumoase panouri din lemn, dar, cu siguranta, arata mult mai bine decat o placa din pal.

acesta este panoul cumparat din magazinul de bricolaj, din lemn de stejar din lamele inguste imbinate in dinti
Aspectul panoului din lamele inguste, imbinate in dinti, cumparat din magazin

Desi suntem adeptii panourilor din lemn masiv din lamele continue, un prieten ne-a rugat sa modificam putin aceste panouri cumparate din magazin, de 18 mm: sa le facem sa para mai groase. De obicei, foloseam metoda de ingrosare aparenta a unui blat prin intoarcerea in oglinda a muchiei: mai intai taiam bucati din latura scurta a blatului, apoi lipeam scandurile pe lateralele lungi si la urma lipeam si bucatile taiate initial, astfel incat latura scurta a blatului urma sa aiba un model in oglinda, ca in cazul masutei de cafea prezentata intr-un articol anterior.

o alta incercare de ingrosare a muchiilor unui blat din lamela continua de frasin
Aspectul blatului din frasin folosind o alta metoda de ingrosare aparenta

De data aceasta, ni s-a cerut ca lipitura sa fie la 45 de grade. Evident acest lucru avea sa schimbe foarte mult aspectul marginilor blatului.

Primul pas a fost sa alegem cateva scanduri de stejar pretabile pentru marginile muchiilor lungi ale panoului. Scandurile au fost indreptate pe toate fetele si aduse la dimensiunea de 22 mm/20 mm in sectiune (lungimea lor a fost mai mare decat a panoului, pentru a ne asigura ca lipitura va fi perfecta la capatul acesteia). Le-am lipit cu adeziv poliuretanic pe laturile lungi ale panoului folosind foarte multe cleme. Uneori lipim scandura laterala la fata cu panoul (in acest caz, latimea scandurii care urmeaza sa fie lipita trebuie sa fie mai mare, pentru ca se adauga si grosimea panoului), alterori o lipim pe spatele panoului (ca in acest caz). Dupa ce s-a uscat adezivul, am rindeluit muchiile si am taiat scandurile de margine la lungimea panoului.

am lipit scanduri de 18 mm grosime pe marginea panoului din stejar
Dupa uscarea adezivului, scandurile laterale au fost taiate la dimensiunea panoului
prima bucata taiata va fi lipita dupa ultima taietura a capetelor blatului din stejar masiv
Prima bucata taiata va fi lipita pe post de marginuta

Am trasat pe o latura a panoului o linie in unghi de 45 de grade, pentru a taia o bucata de panou pe care urma sa o folosim pe post de margine a laturilor scurte ale panoului. Partea pe care o vom folosi trebuie sa aiba lungimea laturii lungi egala cu grosimea finala a panoului. Am facut acelasi lucru in ambele parti ale panoului. Am taiat capetele panoului cu circularul vertical cu lama inclinata in unghi de 45 de grade.

cele doua bucati necesare pentru ingrosarea capetelor blatului din lamele inguste de stejar, imbinate in dinti
Capetele taiate care vor fi lipite pe post de marginute ale blatului din lamele inguste de stejar
am potrivit bucata taiata la 45 de grade din blatul din lamele inguste imbinate in dinti, cumparat din magazinul de bricolaj
Prima potrivire a marginii scurte pe latimea placii din stejar

Am taiat inca o data capetele panoului, in unghi de 45 de grade, pentru a putea potrivi bucatile obtinute dupa prima taietura. Dupa a doua taietura, spatele blatului arata cam asa:

asa arata panoul din lamele inguste imbinate in dinti, dupa cea de-a doua taietura
Aspectul capatului panoului dupa cea de-a doua taietura la 45 de grade

Am lipit apoi marginile scurte ale panoului. Aici a fost putin mai dificil, in sensul ca, pentru a putea strange cat mai bine, a trebuit sa folosim inclusiv suruburi, lipitura fiind facuta la unghi de 45 de grade. Dupa aplicarea adezivului am strans putin folosind suruburile (in prealabil am dat gauri pilot, pentru a evita craparea bucatilor mici de lemn) si apoi cleme, iar in lungul panoului am prins cuburi cu cleme, si apoi le-am folosit pentru a strange lipitura pe lung.

folosirea multor tipuri de cleme pentru lipirea marginilor taiate in unghi de 45 de grade
Increngatura de cleme si clesti pentru lipirea marginii taiate la 45 de grade

Dupa ce s-a intarit adezivul, am finisat panoul: mai intai cu smirghel de granulatie 50 (pentru a indrepta imbinarile dintre panou si margini), apoi am acoperit toate gaurile si imperfectiunile lemnului cu chit si am slefuit inca o data panoul cu smirghel de granulatie 120.

panoul din lamele inguste din stejar imbinate in dinti a fost corectat cu chit de cutit
Suprafetele mari slefuite, muchiile rotunjite, iar gaurile si micile imperfectiuni ale lemnului corectate cu chit

Ultimul pas a fost aplicarea grundului poliuretanic si a lacului poliuretanic antizgariere (cu slefuiri intermediare). De ce este importanta slefuirea dupa aplicarea grundului? E simplu: suprafata este rugoasa, deci trebuie slefuita, ca sa obtii un aspect final profesional!

am slefuit blatul cu smirghel de granulatie 320, dupa uscarea grundului poliuretanic
Slefuirea cu smirghel de granulatie 320 dupa uscarea grundului poliuretanic
desi nu suntem adeptii blaturilor realizate din lamele inguste imbinate in dinti, clientul a preferat acest tip de blat din stejar in defavoarea celui din lamela continua
Lacul poliuretanic antizgariere, inainte de uscare
am slefuit blatul din lamele de stejar inguste imbinate in dinti cu smirghel fin si am rotunjit muchiile
Panoul din lamele inguste imbinate in dinti, inainte de aplicarea grundului si lacului

Lasa un raspuns