Grebla DIY pentru motosapa sau motocultor

Grebla improvizata pentru o motosapa

Zilele trecute ne-am pus in cap sa schimbam gazonul de pe aleea pomilor fructiferi. Vroiam sa urmam fiecare pas pe care il presupune insamantarea unui gazon nou, adica: sapatul pamantului, greblarea, tasarea pamantului, insamantarea propriu zisa, acoperirea cu un strat de nisip si apoi udarea zilnica.

Dupa ce am sapat pamantul vre-o trei zile, in fiecare zi cu treceri de cateva ori pe ambele directii, pentru o afanare cat mai buna, si mai ales in adancime, a urmat partea de greblare.

pamantul este plin de bolovani si necesita greblare inainte de a fi insamantat cu gazon
Terenul sapat, plin de bolovani mari, inainte de a fi greblat

Dupa cateva incercari cu grebla normala, am renuntat. Munca era prea chinuitoare, de lunga durata si treaba nu iesea prea bine. Nu am renuntat insa la greblat, dar mi-a trecut prin cap sa atasez o grebla la motosapa. In felul asta, nu trebuia decat sa ghidez un pic masinaria, iar ea urma sa-si faca singura treaba.

Am gasit in lada cu resturi de fier o bara rectangulara de 60 x 30 mm in sectiune, nici prea mica nici prea mare, de aproximativ 60 cm lungime, pe care m-am gandit sa sudez niste dinti. Initial m-am gandit la resturi de fier beton ramase de la o plasa sudata, dar pentru ca nu erau ascutite la capat, am cautat alta solutie. Am cautat niste cuie de 5 x 120 mm pe care le-am folosit acum cativa la lipirea polistirenului pe casa, si le-am sudat pe bara rectangulara la 2.5 – 3 cm unul de altul cu cate doua puncte de sudura la fiecare.

pentru a ne construi singuri in regim DIY o grebla pentru motosapa, am folosit o teava rectangulara si multe cuie de 5 x 120 mm
Teava rectangulara si cuiele folosite pentru noul accesoriu pentru motosapa
Am prins cu cate doua puncte de sudura cuiele de 5 x 120 mm pe bara rectangulara
Cuiele au fost sudate in cate doua puncte la distante egale
o imagine de ansamblu asupra greblei pentru motocultor
Cuiele dispuse la distante egale pe toata lungimea barei rectangulare

Apoi am gasit si o bucata de platbanda de 50 x 4 mm si 25 cm lungime, pe care am taiat-o in unghi la capatul cu care urma sa fie prinsa de motocultor. Am sudat-o la mijlocul barei rectangulare si am ramforsat-o cu doua bucati mici de fier beton. Inca o data mi s-a confirmat ca nici un rest nu trebuie aruncat, pentru ca bucatile de fier beton au ramas de la taierea unei plase sudate de 8 mm cu ochiuri de 10 cm.

am sudat o bucata de platbanda pe mijlocul barei rectangulare si am ramforsat-o cu bucati mici de fier beton
La mijlocul barei rectangulare a fost sudata bucata de platbanda
o imagine de ansamblu al greblei construita DIY pentru motosapa noastra
Noul accesoriu pentru motosapa noastra

Ca sa o putem atasa motosapei, am dat doua gauri in platbanda si doua in cuiul de adancime al motocultorului si apoi le-am prins cu doua suruburi, folosind piulite tip fluture ca sa imi fie mai usor la montat/demontat.

am prins cu doua suruburi si piulite tip fluture grebla de cuiul de adancime al motosapei
Grebla a fost montata pe motosapa

Grebla cea noua si-a facut treaba de minune, ba mai mult decat atat pamantul a fost in acelasi timp si maruntit, si tasat (ceea ce ne-a ajutat sa trecem peste etapa de tasare), iar pietrele miscate de motosapa din pamant si radacinile din vechiul gazon au fost scoase la suprafata. Bineinteles ca au fost sortate manual si aruncate.

Noua noastra grebla a rezistat eroic atat la greblarea aleii, cat si la greblarea unei alte suprafete de 300 de mp, dar cert este ca acest accesoriu pentru motosapa, facut pe graba, poate fi cu siguranta imbunatatit. Dintii s-au indoit putin, din cauza sudurii, si pe unul chiar l-am pierdut, dar concluzia finala este ca au meritat din plin cele 30 de minute pentru a improviza aceasta grebla la motosapa.

pamantul a fost maruntit, indreptat si tasat cu noua nostra grebla DIY
Aspectul terenului dupa ce a fost greblat cu motosapa

Lasa un raspuns