Despre Noi

Suntem o “echipa” pasionata de lemn, dar nu numai: de mestereala in general.

De unde provine aceasta pasiune? Totul a inceput acum sapte ani, cand am renuntat complet la ideea de a trai o viata intreaga intr-un apartament si am ales varianta unei case. Am cumparat un teren in mijlocul unui camp pustiu (camp care in ultima vreme a inceput sa se mai populeze). Ca multi altii, am ales sa incepem constructia cu o echipa de muncitori, incercand sa-i urmarim cat mai mult posibil. Necunoscatori, dar constienti de riscurile de a lucra cu echipe “independente” (ar fi prea lunga lista de probleme auzite la altii ca sa o putem expune aici), cautand diverse informatii pe internet, i-am putut intr-o oarecare masura controla. Dar lucrurile nu mergeau chiar cum trebuia. Desi era evident ca lucrarea nu este executata corect, muncitorii nu erau de acord sa-si remedieze greselile facute. Fundatia, caci despre asta este vorba, a fost gata in iarna.

De atunci au incetat lucrarile cu echipa de muncitori si am pornit intr-o lunga, anevoioasa, dar placuta aventura: noi doi (un programator si un economist) cu cate un ajutor din partea celor care au avut curajul sa ne insoteasca si sa ne sustina pe parcursul diferitelor etape ale acestei aventuri. A fost greu, dar placut si inca este, pentru ca, ce-i drept, inca nu e gata si va mai fi foarte mult de lucru pana cand vom putea spune ca e gata.

In felul asta am descoperit pasiunea pentru mestereala, pentru lucrul in aer liber, pentru construit tot felul de lucruri in felul si pe gustul nostru.

Cand constructia a evoluat, a trebuit sa luam o decizie privind geamurile casei. Astfel, a aparut cea de-a doua parte frumoasa a aventurii: lemnul. In locul geamurilor termopan din pvc, le-am ales pe cele din lemn stratificat. Nu va imaginati ca am dat comanda si cineva a venit sa le instaleze. Am cautat, pe rand, furnizorii pentru tamplaria de lemn, apoi pentru sticla termopan, pentru feronerie si garnituri. Restul, adica finisare, asamblare si montaj, l-am facut noi. Tocurile si ramele geamurilor au fost frezate astfel incat sa se potriveasca feroneria, au fost tratate antimucegai si anticari, au fost lacuite si apoi le-am montat.

Cand am realizat ca se poate, am continuat, astfel ca am ajuns sa ne facem singuri atat mobilierul din casa, cat si diverse lucrari pentru cunoscuti.

Ne dorim sa va facem cunoscute problemele pe care le-am intampinat, solutiile pe care noi le-am gasit, greseli pe care ar fi bine sa nu le mai repetam si cateva dintre ideile noastre de lucrari din lemn (si nu numai), atat pentru interior cat si pentru exterior.

Va invitam sa ne urmariti in continuarea aventurii noastre, sa ne oferiti sau sa ne cereti sfaturi, sa ne criticati sau sa ne laudati.

 

Va multumim,

Raluca si Mihai

(cu mare ajutor de la Vlad si Bogdan)

7 COMMENTS

  1. Buna ziua.Doresc sa stiu daca puteti executa si un anumit tip de blat pt masa cu picior(piciorul il achizitionez eu separat).Va rog sa imi indicati unde as putea trimite niste poze cu ce doresc eu sa fac?Va multumesc iar nr meu de telefon este:0745540029

  2. Buna ziua,
    Am nevoie de o oferta de pret pentru un blat de lemn de fag sau de stejar, de grosime 18-25mm si pentru dimensiune:
    Lungime: 165 cm
    Latime: 75 cm

    Va rog oferta pret pentru aceste dimensiuni pe lemn de fag si de stejar.

  3. Buna ziua. M-ar interesa pretul unui blat din stejar de dimensiunea 2200×500 mm si in cat timp ar fi gata. Multumesc.

  4. Felicitari echipei pentru “lemnareala” bine realizata!
    Dulapul din stejar masiv de baie (fara suportul de prosop) se poate vinde?
    Aveti si un telefon, e-mail pentru comenzi? eu nu sunt pe facebook, dar as vrea sa stiu in ce zona lucrati: ma intereseaza mai multe produse (scaune clasice) de reconditionat, sau realizat (dulapul de baie din stejar).
    Multumesc anticipat,

    Irina (Bacau)

    • Buna ziua,

      Produsele prezentate pe site le facem, in general, pentru uz personal. Daca, totusi, decidem sa le vindem, folosim etsy.com, deoarece costul (materie prima si, in cea mai mare masura, timpul de productie si finisare) implicat de aceste produse este destul de mare pentru piata din Romania.
      Pentru detalii telefonice ne puteti contacta la 0770 460 554. Partea cu scaunele suna destul de interesant, ar fi ceva relativ nou si deosebit.

      Va multumim

Lasa un raspuns